Diabolizarea mediatică

Occidentul este zguduit în aceste zile de crime feroce însoţite de acte exprese de canibalism. Întreaga mass media anunţă vorace aceste ştiri care fac audienţă maximă, lumea se înfricoşează şi se întreabă dacă nu este încă un alt semn al sfârşitului lumii. Nu mai enumerăm cazurile de ucidere însoţită de canibalism din ultimele săptămâni din America şi din Europa de Vest, însă încercăm să vedem de unde atât violenţă şi teroare interioară la nişte indivizi semeni ai noştri. Dacă privim cu luare aminte la cauzele acestui fenomen inuman vedem că fascinaţia pentru „zombi”, pentru cadavre şi pentru vampiri a pus de mult mâna pe media cinematografică. Sălile sunt pline de spectatori înfricoşaţi la vreun film din Saga Amurg sau True Blood, în care vampirii, vârcolacii, demonii, oamenii lup şi alte avataruri demonice ale fiinţei umane îşi fac de cap. Victimele – aţi ghicit – sunt întotdeauna oamenii normali. Fascinaţia pentru supra-omul demonic, atotputernic, de o violenţă extremă, este o constantă a umanităţii înstrăinate de Izvorul harului, adică de Dumnezeu. Vorbeam acum un an despre transformarea omului în animal, în sub-cultura de la Holywood, însă moda animalelor feroce a trecut în favoarea diabolizării sistematice a temelor cinematografice. Acum se practică pe faţă transformarea omului în demon. Copiii urmăresc atenţi şi asimilează cu mare plăcere toate aceste gunoaie ideatice, punându-se în pielea personajelor împieliţate. Când eram mic, după ce am citit de câteva ori „Ultimul Mohican”, mă credeam „Ochi de Şoim” cu un arc din sânger şi cu săgeţi de draniţă, strecurându-mă printre căpiţele de fân mai abitir ca mohicanii din vechime. Astăzi, o fetiţă nelipsită de la Biserică, educată şi cu bun simţ îmi mărturiseşte candid că e pasionată de filme horror, psycho, de stafii, vampiri şi vârcolaci. Obsesia diabolică, spiritul de prădător, ascunzişurile viclene ale fiinţei, voracitatea, canibalismul, violenţa extremă, mutilarea şi amputarea, toate acestea au devenit normalitate pentru copiii crescuţi cu nutreţ mediatic american. De aici până la criminali în serie, copiatori de crime (copycat killers) şi canibali nu este o cale prea lungă. Ficţiunea vizuală devine realitate în minţile vulnerabile ale copiilor care nu primesc adevărata educaţie a valorilor creştine. În acelaşi timp, supremaţia jocurilor pe calculator, în care crima este frecventă, dar neînsoţită de vreo urmare tragică, decât de un restart grăbit, realizează în minţile copiilor şi tinerilor o ştergere a hotarului dintre viaţă şi moarte, o mentalitate energetică şi funcţională, în care principiile personale lipsesc. Reţelele sociale au devenit o a doua lume pentru copii şi tineri care transmit totul unor necunoscuţi, care pot fi pedofili, traficanţi de carne vie, criminali, obsedaţi sau altceva de acest fel. Copilul sedat şi obsedat de media socială aşteaptă ceva extraordinar, care să zdruncine plictisul infuzat de lipsa de valoare veşnică. Şi acest extraordinar vine din pornografie, violenţă, anomalie, visceralism, crimă. La început privite intens, apoi practicate. Nu ştiu ce este de făcut. Probabil nimic care să facă diferenţa evident. Însă cred că un club al tinerilor creştini în jurul Bisericii, parohiei, în care jocurile frumoase, competiţia vie şi sinceră, exerciţiile de inteligenţă, cultura generală, sfatul deschis, lipsit de crispare, al unui duhovnic, şahul, drumeţiile, valorizarea ecologică a pământului, taberele creştine pot aduce un sens adevărat copiilor şi tinerilor în căutare de identitate spirituală. Un preot paroh, cel puţin la sat, ar trebui să aibă un cerc de copii şi tineri cu care să petreacă un timp de calitate, încurajându-i la bine, la frumos şi la iubire de fraţi (pentru care o dare de seamă trimestrială nu ar fi prea mult – sic). Altfel, vor bântui prin reţele infestate de repere infernale, îşi vor pironi privirea la filme monstruoase, vor privi la chipuri de diavoli şi vor încerca să se asemene cu ei. Şi ştiţi ce? Chiar ar putea reuşi.