Danemarca a votat în 7 iunie 2012 pentru a obliga Biserica Evanghelică Luterană să săvârşească „căsătorii” între persoane de acelaşi sex în locaşurile ei de cult, deşi o treime dintre preoţii acestei confesiuni au spus că vor refuza să facă acest lucru. Parlamentul danez a votat cu o majoritate clară (85-24) în favoarea obligării bisericilor să facă asemenea ritualuri contrare moralei şi învăţăturii creştine, care sunt identice cu slujbele făcute unui cuplu heterosexual. Legea va intra în aplicare în 15 iunie. Din 1997, homosexualii puteau primi o ceremonie de „binecuvântare” după slujba bisericească duminicală.
Noua lege, adoptată de parlamentari obligă episcopul să găsească un înlocuitor preotului care nu vrea să săvârşească o asemenea slujbă. Susţinătorul acestei legi este „clericul” danez Manu Sareen, care este agnostic, şi care a numit acest vot „istoric”. Partidul Popular Danez s-a opus acestei legi. „Căsătoria este la fel de veche cât este şi omul şi nu poţi schimba ceva fundamental” a spus purtătorul de cuvânt al popularilor danezi, Christian Langballe. Biserica Evanghelică Luterană este Biserică de stat din 1849.
Asistăm la o nouă metodă de persecuţie, mult mai periculoasă decât simpla mutilare şi ucidere a creştinilor. Acum creştinii nu mai sunt traşi şi duşi în arene pentru a fi judecaţi şi apoi ucişi pentru credinţa lor. Lipsesc coloseum-urile, torturile, dictatele anti-creştine şi jertfele politeiste de pe străzi. Ceea ce este infuzat sistematic în societate este minimalizarea acestei probleme, o aparenţă de normalitate a homosexualităţii, implementarea de legi care obligă Bisericile să legitimize anomalia. Statul impune nu jertfele pentru zei, ci o nouă structură socială contrară moralităţii creştine şi violentă cu familia tradiţională.
Guvernul nu mai vânează Biserica din exterior, obligând-o să se refugieze în catacombe, ci îi mutilează prin legislaţie rolul ei de arbitru moral şi de reper al normalităţii, o anesteziază sistematic prin ajutoare financiare, o face dependentă de politic, şi apoi o foloseşte ca paravan în hotărârile sale anti-creştine. Statul proxenet devine astfel motorul şi agentul distrugerii valorice a unei naţiuni întregi, în care Biserica este redusă la tăcere şi la rolul de fantoşă cultural-tradiţională cu scopuri de entertaining spiritual sau de memorie colectivă.
Imperiul lui Diocleţian din veacul 4 sau regimul pakistanez de azi atacă Biserica din exterior şi o umple veşnic de martiri. Imperiul secular occidental corupe Biserica din interior, îi alterează vocaţia de veşnicie, o parazitează de conformisme şi o şubrezeşte prin finanţe, pentru a-i distruge funcţia de şcoală a vieţii nemuritoare.
