Eşti aici

Revoluţie în infern

Vom înlocui Biserica lui Hristos cu Internetul, acel iarmaroc de idei, de imagini şi de patimi. Vom dărui în locul Liturghiei Facebook-ul, pentru ca acolo oamenii să se adore pe ei înşişi dându-şi reciproc Like, noul, diabolicul Doamne miluieşte. Căutarea curată a iubirii înscrisă în ADN-ul uman în rai o vom ucide prin pornografie ca aberaţie infintă a trupurilor aruncate în focul patimii.

Timp de 25 de ani, România s-a zbătut într-o căutare de sine ca într-un sevraj. Elita comunistă s-a dat la o parte din prim planul societăţii şi a acaparat resorturile economice. O hemoragie uriaşă a cuprins poporul român, mai bine de jumătate din averea ţării fiind pierdută prin privatizări frauduloase, prin furt mascat, demantelarea industriei, vânzarea rezervelor strategice etc. Această hemoragie prelungită a dus invariabil la o anemie financiară a poporului. Diferenţa dintre bogaţi şi săraci s-a înzecit în 20 de ani. Am devenit o colonie, în care din loc în loc, supermarketurile ca nişte ţânţari flămânzi mai sug puţin câte puţin din sângele nostru. Agricultura e la jumătate din capacitatea de acum un sfert de veac, cultura se zbate în mediocritate cu iz politic, mediul privat e sufocat de birocraţia statului hoţ, clasa politică ascunde viclean o elită economică monstruoasă care a paralizat nervii întregului organism naţional.
Ceva însă împiedică elita să trimită direct pacientul – poporul român – în moarte clinică. Un sistem imunitar bine structurat, pe care îl avem din naştere, ne împiedică să murim. O armată de leucocite spirituale luptă mereu cu toate cancerele care au năpădit organismul României. Acest sistem imunitar are un singur nume: CREDINŢA ÎN DUMNEZEU, mărturisită tremurând de babele care aprind lumânări la morminte, profeţind Învierea, şoptită ceresc de mamele jertfelnice plângând, sădită apăsat în glie de mulţimea de ţărani cu frică de moarte, ferită cu frică – ca o lumânare în noaptea de furtună a lumii – de credincioşii acestei ţări, majoritari în toată sublima lor dăruire de sine.
Orice manipulare mediatică era imediat dezavuată şi sfărâmată de bunul simţ al românului clăditor de biserici şi mănăstiri. Toată răutatea iadului insuflată de internet era ştearsă de mulţimile de rugăciuni ale miilor de preoţi şi călugări din tihna Bisericilor. Patimile Sodomei erau anulate de bebeluşii plângăcioşi, aşteptând în uimire Euharistia în Biserici. Materialismul gregar şi fardat era mereu şi mereu zdrobit de puterea românului de a se uita spre cer în noaptea Învierii. Multiculturalismul orb şi stricător de nemurire cădea mereu sub puterea sfielnicei metanii pe care mama o învăţa pruncilor la capul patului, înainte de somn. Înverşunarea iadului pe pământ se vedea neputincioasă în faţa memoriei românului care rostea mereu, oriunde s-ar afla: Tatăl nostru care eşti în ceruri...
25 de ani de valuri străpungătoare peste neam. 25 de ani de aberaţii politice şi vânzări de neam. 25 de ani de exacerbare a erotismului prin media. 25 de ani de avorturi cu milioanele. O altă Românie zace în mormânt, ucisă la stadiul de prunc nenăscut, strigând a răzbunare către Dumnezeu. Şi totuşi, 25 de ani, femeile ucigaşe din îndemnul sau porunca bărbaţilor lor, au venit la Biserici plângând, strivindu-şi sufletul în menghina pocăinţei, pentru a se elibera de ucidere. Atâtea legiuni de demoni luptându-se în zadar cu un popor care a învăţat să facă Cruce înainte de a vorbi... Păcătoşii aceştia nemernici fac voia demonilor, iar apoi merg la Spovedanie şi primesc Sângele lui Dumnezeu.
Şi atunci Cumătrul demon zise: Ceva trebuie făcut.
Poporul acesta nu poate fi distrus şi cufundat în iad decât dacă-i distrugi Biserica, dacă-i frângi coloana vertebrală, dacă-l imbecilizezi în faţa televizorului, dacă-i ştergi memoria de ctitor de Biserici şi de limbă (LOL!), dacă îi compromiţi preoţii inventând răutăţi şi exacerbând uscăturile. Oamenii trebuie să înceteze să se mai împărtăşească, altfel toată răutatea iadului se stinge ca un incendiu de burete provocat. Trebuie speculată şi manipulată toată sensibilitatea acestui popor de oameni buni, care plâng la căpătâiul celor necunoscuţi. Trebuie urlat mereu şi mereu împotriva Bisericii, duşmana de moarte a pieirii, suliţa înfiptă în coasta iadului. Trebuie mereu insistat că Vrem spitale nu catedrale, căci oamenii nu trebuie să se roage, nu trebuie să plângă pentru păcate, nu trebuie să primească Trupul lui Hristos, nu trebuie să iubească. Altfel toată lucrarea demonilor este în zadar. Trebuie speculat ceva. O diversiune e necesară să distrugi acest popor.
Poate o tragedie cauzată de imbecilitate şi corupţie poate să aprindă durerea atâtor oameni fără viitor, şi astfel să le extirpăm din sânge acel anticorp dumnezeiesc de nemurire. Am încercat o jumătate de veac să le dărâmăm Bisericile, şi milioane de Biserici se zideau în suflete, pe ascuns, în întunericul nopţii. Să încercăm din nou să le golim Bisericile, compromiţând mediatic ierarhii şi preoţii, alungându-le duhovnicii, reducând la tăcere masele de oameni cuminţi care vin în Biserică în fiecare duminică.
Biruinţa e aproape. Campania împotriva vieţii acestui popor se poartă de mult. Vom înlocui Biserica lui Hristos cu Internetul, acel iarmaroc de idei, de imagini şi de patimi. Vom dărui în locul Liturghiei Facebook-ul, pentru ca acolo oamenii să se adore pe ei înşişi dându-şi reciproc Like, noul, diabolicul Doamne miluieşte. Căutarea curată a iubirii înscrisă în ADN-ul uman în rai o vom ucide prin pornografie ca aberaţie infintă a trupurilor aruncate în focul patimii. Rugăciunea inimii? Vom insista la nesfârşit cu notificări pe mobil, până când tinerii acestei ţări (şi acestei lumi) vor intra în dependenţă de mobil, ca de o heroină vizuală. Corupţie? Biserica e de vină că are multe Biserici. Sărăcie? Biserica e opulentă, deşi 90% dintre preoţi se zbat în aceeaşi sărăcie cu credincioşii lor, aşteptând să se roage pentru leuţul babei. Incertitudine? Biserica e de vină, că nu ne justifică prăbuşirea în depresie naţională.
O singură îngrijorare se conturează la orizont. Câteva sute de milioane de români de dincolo de moarte se roagă din rai pentru acest popor. Un neam de voievozi, de ţărani şi de sfinţi se urneşte de sub pământ şi clatină cerurile, cerând îndurare la Cel Milostiv.
Răbdarea Lui însă se apropie de sfârşit. Din infinită iubire, Dumnezeu îngăduie război, pentru neamurile care au uitat de chemarea lor la veşnicie, pentru ca printre lacrimi şi sânge, oamenii să se întoarcă la Viaţă.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.